Wednesday, June 12, 2024
Banner Top
Paraclisul Catedralei Naționale a serbat Aducerea moaștelor Sf. Ioan Hrisostom. Cum a ajuns un fragment la București

Paraclisul Catedralei Naționale a fost vineri în sărbătoare, cinstind Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Hrisostom la Constantinopol.

Preotul Ion Dragomir, consilier patriarhal, a relatat în cadrul predicii evenimentul serbat, care a avut loc în anul 438, și a spus cum un fragment din aceste cinstite moaște a ajuns la București.

De la Comana la Constantinopol

Părintele Ion Dragomir a amintit că Sf. Ioan a trecut la Domnul în anul 407, la Comana, pe teritoriul Georgiei de azi, în călătoria spre locul celui de-al doilea exil în care fusese trimis de împăratul Arcadius. Acolo au rămas cinstitele moaște mai mult de treizeci de ani, până când fiul lui Arcadie, împăratul Teodosie al II-lea, și Sfântul Proclu, succesorul Sfântului Ioan în scaunul episcopal, au dorit ducerea lor la Constantinopol.

„Se spune că în momentul în care soldații și alaiul trimis acolo să ridice moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur și să le ducă la Constantinopol nu au putut să le clintească pentru că Sfântul nu dorea acest lucru”, a menționat slujitorul Paraclisului Catedralei Naționale.

Era din pricina supărărilor pe care i le făcuse sfântului împăratul Arcadius și împărăteasa Eudoxia. La sfatul Sfântului Proclu, împăratul a redactat o scrisoare de iertare în numele părinților săi.

Sursa: https://basilica.ro/paraclisul-catedralei-nationale-a-serbat-aducerea-moastelor-sf-ioan-hrisostom-cum-a-ajuns-un-fragment-la-bucuresti/

Banner Content

0 Comments

Leave a Comment